Școala Primară Daniela

Recenzii părinți

Andreea C.

Vrem să mulțumim din suflet Instituției Daniela. Pentru noi sunt un real ajutor. Fetița noastră este polialergică, iar reacțiile ei alergice sunt destul de agresive la majoritatea alergenilor. La acest subiect, am găsit o deschidere extraordinară din partea instituției, de la personalul de bucătărie până sus la manager. Ca și părinți, ne este foarte important să știm că fetița noastră este în perfectă siguranță. Suntem deja de mai bine de doi ani la Daniela și nu avem decât lucruri bune de spus. Fetița noastră, pe lângă faptul că este în siguranță din punct de vedere medical, face parte și dintr-un colectiv extraordinar din punct de vedere educativ. Vedem dezvoltarea ei cu ochiul liber de la săptămână la săptămână și nu se oprește din a ne surprinde cu cât de frumos crește. Mulțumim tuturor educatoarelor și personalului auxiliar pentru că contribuie din plin la creșterea armonioasă a copilului nostru și mulțumim mult, într-o notă mult mai personală, pentru siguranța pe care o avem atât timp cât fetița noastră e cu voi.

Paula

Recomand cu toată încrederea. Băiețelul meu a mers de la creșă până în grupa mare la grădiniță. Am fost mulțumiți de tot personalul. Personal răbdător, mereu vesel, cu energie pozitivă. Mâncarea foarte bună. Copil fericit, părinți fericiți, și asta datorită oamenilor aceștia faini care au fost prezenți pentru copilul meu și pentru nevoile lui. Mulțumesc din suflet!

Marcella

La mulți ani, copii! Este 1 Iunie! Este ziua voastră! Multă sănătate și multe bucurii. Să creșteți cu zâmbetul pe buze și viața voastră să fie asemeni unui cer senin. Mulțumim mult Grădiniței-Creșă Daniela pentru cele mai frumoase emoții dăruite copiilor noștri, pentru silință, implicare și dragostea pe care o dedicați fiecărui copilaș.

Maria

O mega petrecere surpriză, organizată perfect de Grădinița-Creșă Daniela! Vă mulțumim frumos pentru tot ce faceți pentru copilași! La mulți ani, iubitul nostru Victor! La mulți ani, tuturor copiilor! 1 Iunie super reușit!

Cristina

Mulțumim din suflet! Pentru tot. Pentru dureri alinate, pentru lacrimi șterse, pentru îmbrățișări, masaj pe spate, pentru toate eforturile depuse și pentru toată iubirea pe care au primit-o în toți cei 4 ani!

Maya

Vă mulțumim pentru cei doi ani în care ați fost alături de noi, pentru tot ce ați făcut pentru copii, pentru felul dvs. de a fi!

Maria

Astăzi este ultima zi și pentru Vlad Stoia. Noi ne bucurăm mult că am făcut parte din colectiv toți anii aceștia. Vlad a crescut frumos alături de toate educatoarele pe care le-a avut de-a lungul anilor. Noi vă mulțumim din suflet pentru tot ce ați făcut pentru Vlăduț și pentru că i-ați făcut copilăria frumoasă și de neuitat. Vacanță plăcută în continuare tuturor și poate ajungem într-o zi, înainte să înceapă școala, să vă vizităm pentru ultima dată. Încă o dată, vă mulțumim din suflet pentru tot.

Ioana

Mulțumim tare mult! O să mai venim în vizită sigur. Iubește enorm grădinița. Vă mulțumim și noi pentru tot și vă dorim, de asemenea, mult succes! Chiar a fost o colaborare foarte împlinitoare și plăcută!

Adriana

Recomand! Acces la camere pentru fiecare părinte, poze în fiecare zi pe grup de la activități. Noi suntem de la creșă și acum termină grupa mare & suntem foarte mulțumiți.

Aura

Recomand Creșa-Grădinița-Școala Daniela Florești. Are sistem de monitorizare video, spre deosebire de altele, mult lăudate, care îți trimit numai pozele care le convin.

Teodora

Instituția Daniela, o recomand cu mare drag! Amândoi copiii au fost la ei și nu am nimic de reproșat.

Iulia

Recomand Creșa-Grădinița-Școala Daniela Florești. Servicii educaționale de calitate, catering intern, acces părinți la camerele de supraveghere din grupe. Faptul că o instituție permite accesul video părinților cred că spune multe despre acea instituție.